15 Martie 2022Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 15 MARTIE 2022

Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii Biroului de Ordine Publică

 

La data de 14 martie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un conflict spontan între soți.

 

Din primele date, o tânără de 22 de ani, din Dumitrița, în timp ce se afla pe raza municipiului, ar fi fost agresată fizic de către soțul acesteia, un bărbat de 31 de ani, din Bistrița.

 

În urma celor constatate, polițiștii au constatat oportună emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

 

Totodată, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița, au întocmit și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie.

 

 

Șoferiță de 20 de ani, surprinsă în flagrant delict, conducând sub influența drogurilor

 

La data de 15 martie a.c., în jurul orelor 01:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pe raza municipiului Bistrița, pentru control, un autoturism.

 

La volanul acestuia a fost identificată o tânără de 20 de ani, din Josenii Bârgăului, care era însoțită de alți trei tineri din Viișoara, Livezile și Bistrița.

 

Șoferița a fost testată de către polițiștii rutieri cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței Metamfetamină. În consecință, tânăra a fost condusă la spital în vederea recoltării de mostre biologice.

 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.