12 Februarie 2018Sursa: Compartiment Relatii Publice

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA CONTRABANDEI

În perioada 9-11 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni preventive, pentru combaterea fenomenelor ilicite din domeniile traficului și comerțului cu țigarete și produse din tutun, precum și producerii și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice.

Astfel, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au efectuat controale și verificări de specialitate la unități comerciale de pe raza județului, în urma cărora au fost constatate și aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75 000 lei, toate prevăzute de Legea 12/1990 și a fost confiscat numerar în sumă de 108 lei.

De asemenea, în cadrul acțiunii polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marca înregistrată.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că, un bărbat, de 33 ani, din județul Ialomița ar fi pus în circulaţie, deţinut, folosit şi expus spre vânzare parfumuri, pe raza municipiului Bistrița, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Produsele poartă reprezentări grafice ce indică mărci notorii identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România și au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Galerie foto