Acțiuni pentru protejarea fondului forestier
Acțiuni pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combaterea braconajului piscicol, desfășurate de polițiști pe Valea Bârgăului
În perioada 27-28 noiembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și silvicultori din cadrul ocoalelor silvice de regim au organizat și efectuat controale, pe Valea Bârgăului.
Activitățile au urmărit combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și a braconajului piscicol.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost efectuate verificări la un depozit de material lemnos și 21 de transporturi de material lemnos. Totodată, au fost legitimate 18 persoane și au fost oprite pentru verificări alte 12 autovehicule.
Pentru neregulile constatate la transporturile de material lemnos verificate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Legii 171/2010, în cuantum de 5.000 de lei. Totodată, ca măsuri complementare, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 23,28 metri cubi de material lemnos, în valoare de 7.840 de lei.