16 Aprilie 2018Sursa: Compartiment Relatii Publice

Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii bistrițeni, la sfârșit de săptămână.

Polițiștii bistrițeni au acționat la sfârșit de săptămână pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum și pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Astfel, acțiunile rutiere din ultimele zile au avut scopul de a crește gradul de siguranță rutieră, prin depistarea în trafic a tuturor celor care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța atât a lor, cât și a celorlalți participanți la trafic.

Cu ocazia acțiunilor desfășurate, în perioada 13-15 aprilie a.c., polițiștii au aplicat peste 540 de sancțiuni, majoritatea conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 130 000 de lei.

De asemenea, ca urmare a încălcării normelor de circulație, polițiștii de la rutieră au reținut 30 de permise de conducere pentru diferite abateri în trafic și au retras 5 certificate de înmatriculare.

***

La data de 13 aprilie a.c., polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un tânăr, de 25 ani, din Șieu-Sfântu, în timp ce conducea o autoutilitară, care tracta o semiremorcă, pe DN 17, între localitățile Beclean și Șintereag, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

***

La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au identificat în trafic un bărbat, de 47 ani, din Bistrița, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului

.***

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic, pentru control un bărbat, de 32 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, prin localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul în cauză nu este înmatriculat.

Astfel, s-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

***

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au depistat în trafic un cetățean german, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, prin Șintereag, fără a deține permis de conducere.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.