13 Februarie 2026Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 13 FEBRUARIE 2026

Acțiune de tip ”BLITZ” desfășurată de polițiștii Serviciului Rutier pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive

 

Ieri, 12 februarie, polițiștii de la Serviciul Rutier împreună cu polițiști de la  Compartimentului Rutier Năsăud au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.

 

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 15.00-18.00, pe Drumul Național 17D, pe tronsonul Năsăud-Feldru, fiind folosite aparatele radar din dotare.

 

În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat 23 de conducători auto care nu au respectat prevederile legale privind regimul legal de viteză și care au fost sancționați contravențional, amenzile fiind în cuantum total de 43.123,5 lei. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere pentru depășirea în localitatea a vitezei legale cu peste 50 de km/h și un permis de conducere pentru depășirea în localitatea a vitezei legale cu peste 70 de km/h.

 

Având în vedere faptul că în această perioadă se întunecă mult mai devreme, sunt înregistrate fenomene meteo precum ploi, ninsori sau ceață, când vizibilitatea este semnificativ redusă, polițiștii rutieri le-au atras atenția conducătorilor auto verificați cu privire la importanța respectării normelor rutiere și adaptării permanente a vitezei la condițiile de trafic.

 

***

Polițiștii de la Rutieră reamintesc faptul că: ceața, ploaia, poleiul sunt cauze care favorizează producerea accidentelor rutiere, de aceea, pentru a evita implicarea dumneavoastră în evenimente neplăcute este important să:

  1. Adaptați permanent viteza de deplasare la condiţiile meteo și de drum şi controlaţi starea de funcţionare a lămpilor de poziţie, de frână şi a semnalizatoarelor;
  2. Starea tehnică a autovehiculului este în relaţie directă cu deţinerea controlului asupra acestuia;
  3. Frânele ineficiente sau prost reglate creează probleme atunci când conducătorul auto este pus în situaţia de a opri brusc;
  1. Defecţiunile survenite la luminile de poziţie sau de frânare îi pot deruta pe ceilalţi şoferi în privinţa intenţiilor dumneavoastră putând determina producerea unor accidente;
  2. Ştergătoarele de parbriz rupte sau cu lamele deteriorate, constituie un real pericol in timpul deplasărilor pe drumurile publice, mai ales pe timp de ploaie;
  3. Pe timpul deplasării, adoptaţi o conduită preventivă - depăşire, viteză, prioritate, zone frecventate de copii, pentru a vă proteja de implicarea în accidente;
  4. Nu uitaţi să vă puneţi centura de siguranţă;
  5. Respectaţi restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoare de restricţie şi avertizare;
  6. Nu urcaţi la volan după ce aţi consumat băuturi alcoolice deoarece prezenţa alcoolului în sânge vă diminuează reflexele şi puteţi fi implicat în accidente de circulaţie.

 

 

Conducător auto cu permis anulat, depistat în trafic de polițiștii Biroului Rutier

 

La data de 12 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe raza municipiului Bistrița.

 

La volan au identificat un bărbat de 65 de ani din municipiu, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că are anulat dreptul de a conduce autovehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița.