10 Octombrie 2025Sursa: Compartimentul Relații Publice

Acțiuni de tip "RAZIE", în sistem integrat, împreună cu jandarmi și polițiști locali

Polițiștii din Bistrița desfășoară acțiuni de tip "RAZIE", în sistem integrat, împreună cu jandarmi și polițiști locali

 

IMAGINI VIDEO:   https://youtu.be/WMrvbTeyr04

 

 

Astăzi, 10 octombrie, zeci de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, jandarmi și poliţişti locali desfășoară o acțiune de tip „RAZIE”, în zona blocurilor sociale din Viișoara.

 

Acțiunea are ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea comiterii unor fapte cu violență, dar și a furturilor, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri și a victimizării minorilor.

 

De asemenea, polițiștii derulează activități pentru administrarea unor probe și identificarea autorilor unor infracțiuni, în cadrul unor dosare aflate în instrumentarea Poliției Municipiului Bistrița.

 

În cadrul acțiunii sunt instituite filtre în cadrul cărora conducătorii auto sunt verificați și testați cu privire la consumul de alcool sau substanțe interzise la volan. De asemenea,  este folosit echipajul canin din cadrul Serviciului Criminalistic, specializat în detectarea substanțelor stupefiante.

 

La activități participă și reprezentanți ai Direcției Patrimoniu și Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița care efectuează verificări cu privire la minori, dar și documentele de identitate, domiciliul sau reședința persoanelor verificate.

 

La acțiunile de astăzi participă polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița- Biroul de Investigații Criminale, Biroul Ordine Publică, Biroul Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigații Criminale, Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității. Totodată, participă jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, polițiști ai Poliției Locale a municipiului Bistrița și specialiști din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului  Bistrița-Năsăud.

 

Polițiștii vor continua acțiunile de acest gen pentru a preveni și combate producerea unor fapte antisociale.