COMUNICAT DE PRESĂ 10 noiembrie 2021
AȚI VĂZUT-O?
UPDATE: În urma activităților desfășurate astăzi, minora a fost găsită, starea ei de sănătate fiind una bună
În urma căutărilor desfășurate astăzi, minora dispărută a fost găsită de polițiști pe un câmp, în apropierea unei păduri din extravilanul localității Monariu. Starea ei de sănătate este una bună, însă nu a dorit să se întoarcă în familie. Polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor DGASPC și a unui psiholog, fiind internată într-un centru pentru ocrotirea minorului.
S-au alăturat activităților de căutare, polițiști de la Investigarea Criminalității Economice, Combaterea Delictelor Silvice, Biroul Siguranță Școlară, Biroul pentru Protecția Animalelor, membri ai comunității și voluntari Rescue 4×4. Mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat!
Știre inițială:
Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută o tânără de 15 ani care a plecat voluntar de domiciliu, din Monariu și nu s-a mai întors.
Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.
Astăzi, 10 noiembrie, ora 10.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați de către o femeie din Monariu cu privire la faptul că, în această dimineață, în jurul orei 07.30, fiica ei în vârstă de 15 ani a plecat de la domiciliu lăsând un bilet în care își exprimă intenția de sinucidere și nu mai este de găsit.
La data plecării era îmbrăcată cu pantaloni de culoare neagră, geacă de culoare gri și o vestă de cu culoare neagră.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea tinerei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.
La căutări participă polițiștii din cadrul Postului de Politie Budacu de Jos, Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, Poliției Municipiului Bistrița, Serviciului de Investigații Criminale, Criminalistic și jandarmi.













