19 Decembrie 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

COMUNICAT DE PRESĂ 19 DECEMBRIE 2024

Activități cu elevii Școlii de Aplicație de la Colegiul Național ”George Coșbuc” pentru prevenirea unor accidentări cu articole pirotehnice

 

În această săptămână, în contextul derulării programului „Școala altfel”,  polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat „altfel” de activități, dar care au avut același scop: siguranța elevilor.

 

Astfel, pentru elevii claselor I și a IV-a ai Școlii de Aplicație din cadrul Colegiului Național ”George Coșbuc” din Năsăud,  lecțiile s-au concentrat pe prevenirea unor accidentări cu articole pirotehnice, dar și a unor fapte cu violență.

 

Așadar, presărate cu daruri dulci din partea polițiștilor, brăduț frumos împodobit și recomandări preventive, activitățile au fost interactive și pe înțelesul lor. După ce le-au observat și au aflat mai multe lucruri despre articolele pirotehnice, copiii au înțeles riscurile asociate folosirii lor.

 

Până la finalul acestei săptămâni, polițiștii continuă activitățile în cadrul programului „Școlară Altfel” și își doresc să ajungă la cât mai mulți elevi!