EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD ÎN PRIMELE 10 LUNI 2025
EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE DE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
ÎN PRIMELE 10 LUNI 2025
În anul 2025, siguranța cetățeanului a rămas prioritatea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, acționând constant, alături de celelalte forțe angrenate în îndeplinirea obiectivului general de creştere a gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului şi siguranţa rutieră.
Pentru atingerea obiectivelor propuse, în primele 10 luni ale anului 2025, la nivelul inspectoratului au fost organizate și desfășurate 382 de acțiuni de amploare, precum și 3.130 de controale. Au fost aplanate 708 stări conflictuale și au fost consiliate 575 de persoane de către polițiștii care au intervenit la fața locului. În perioada menționată, patrulele de polițiști constituite au intervenit la 10.768 de evenimente, dintre care 9.691 semnalate prin intermediul S.N.U.A.U. 112.
De asemenea, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, polițiștii au participat la 244 de misiuni de ordine în urma adunărilor publice. În cele 10 luni ale anului 2025 au fost verificați 863 de deținători de arme. În primele 10 luni au fost demarate și derulate 14 proiecte și campanii de prevenire-informare.
În primele 10 luni 2025, polițiștii au fost sesizați prin plângeri sau denunțuri și s-au sesizat din oficiu cu privire la 2612 infracțiuni de natură judiciară, în scădere cu 12,99% față de 10 luni 2024, când s-au înregistrat 3.002 fapte de acest gen.
Din totalul infracțiunilor de natură judiciară sesizate, un procent de 5,47% (143 de fapte) au fost descoperite în flagrant delict.
Infracționalitatea stradală sesizată înregistrează o scădere cu 11,71% (-63 fapte). Trendul descendent se datorează, în principal, scăderii numărului de loviri sau alte violențe în mediul stradal cu 16,86% (-44 de fapte). De asemenea, infracțiunile de furt înregistrează un trend descendent, -16,13% (-20), fiind înregistrate scăderi în ceea ce privește furturile din auto, din buzunare, poșete, genți și furturi din societăți comerciale.
În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, a fost înregistrată o scădere a infracționalității sesizate cu 12,46%, de la 2.063 de fapte în 2024, la 1.806 în 10 luni 2025.
Acțiunile preventive s-au concentrat pe menținerea sub control a criminalității de acest gen, înregistrându-se scăderi la furturile din locuință (-35) de la 170 la 135, furturile din auto scad de la 69 de fapte la 50 de fapte, de auto scad de la 20 la 16 fapte. Se înregistrează o ușoară creștere a numărului de furturi din societăți comerciale, de la 185 la 177 în 10 luni 2025.
Totodată, au fost intensificate acțiunile de informare și prevenire în ceea ce privește infracțiunile comise prin nesocotirea încrederii. Astfel, în primele 10 luni 2025 a fost înregistrată o scădere a numărului total de infracțiuni de înșelăciune, de la 428 în 10 luni 2024 la 398 (-30) în cele 10 luni ale anului 2025. În ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune în mediul on-line, în primele 10 luni 2025 au fost înregistrate 227 de fapte, cu 15 mai puține decât perioada similară 2024.
În ceea ce privește fraudele on-line, în perioada analizată, au fost sesizate 126 de infracțiuni informatice, cu o scădere de 37 de fapte față de perioada similară a anului 2024. Dintre acestea, 98 de fapte (-20) vizează efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, 10 (-16), infracțiuni de fals informatic, 16 (-1), de acces ilegal la un sistem informatic și 3 (=) infracțiuni de fraudă informatică.
În perioada analizată, faptele ce pot afecta viața, integritatea fizică, psihică și libertatea persoanei au înregistrat o scădere cu 16,76%. La acest capitol au scăzut infracțiunile de lovirea sau alte violențe de la 823, la 649 de fapte (-174) și infracțiunile de amenințare, de la 264 la 216 fapte (-48).
În cursul celor 10 luni 2025, polițiștii au fost solicitați să intervină la 1.806 cazuri de violență domestică și au emis 119 de ordine de protecție provizorii, dintre care 46 în mediul urban și 73 în mediul rural. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 92,43% au fost confirmate de către procuror. Totodată, au mai fost emise 134 de ordine de protecție de către instanță, dintre care 59 provenite din ordine de protecție provizorii. De asemenea, au mai fost emis 17 ordine de protecție provizorii conform Legii 26 din 2024, fiind confirmate de către procuror 88,23% și au fost emise 43 de ordine de protecție de către instanțele de judecată, 10 dintre acestea provenind din ordine de protecție provizorii.
În primele 10 luni ale anului 2025, la nivelul S.I.M.E. au fost monitorizate electronic 95 de persoane. Din totalul acestora, 27 au fost pentru ordine de protecție și 8 ordine de protecție provizorii, 23 pentru persoane plasate sub control judiciar și 37 pentru măsura arestului la domiciliu.
În primele 10 luni ale anului 2025, ca urmare a alertelor generate, au fost realizate 145 de intervenții în cadrul cărora au fost constatate 7 infracțiuni (dintre care 2 de evadare, 2- încălcare OP și 1-distrugere dispozitiv electronic și 1-refuzul de a purta dispozitivul).
În ceea ce privește monitorizarea persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive în cauze instrumentate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pe parcursul anului 2025 au fost monitorizate 230 de persoane plasate sub control judiciar și 82 de persoane aflate în arest la domiciliu.
În primele 10 luni au fost formulate 43 de sesizări către instanță, ca urmare a constatării încălcării măsurii/obligațiilor dispuse de către organele judiciare. Dintre acestea, au fost înregistrate 12 cazuri care au avut ca urmare schimbarea măsurii dispuse inițial, cu măsuri preventive mai aspre.
Polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat pentru combaterea faptelor ilegale grave din economie, obiectivul prioritar de acţiune fiind menţinerea unui climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu de afaceri stabil şi predictibil.
În cursul anului 2025 au fost înregistrate, în acest domeniu, 438 de dosare penale, fiind soluționate 424 de cauze penale. Totodată, au fost dispuse 27 de măsuri preventive. Valoarea măsurilor asigurătorii dispuse în perioada analizată este de 11.988.300 de lei.
În ceea ce privește evaziunea fiscală, au fost înregistrate 188 de dosare penale, fiind soluționate 112 cauze penale. În primele 10 luni 2025, în domeniul spălării banilor au fost înregistrate 6 dosare penale, fiind soluționate 4 cauze penale. În domeniul fraudelor vamale și a regimului produselor accizabile, în anul 2025 au fost înregistrate 11 dosare penale, fiind soluționate 11.
Activitățile din domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase au reflectat colaborarea cu partenerii instituționali și au urmărit realizarea unui control strict al bunurilor cu regim special. Polițiștii specializați în acest domeniu au organizat și desfășurat 72 de acțiuni care au avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor pe această linie, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. În urma verificării deținătorilor de arme și muniții a fost dispusă măsura anulării dreptului de port-armă pentru 17 persoane.
Totodată, au fost constatate 134 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, dintre care 12 în flagrant delict, iar polițiștii au dispus măsuri preventive față de 25 de persoane.
În cadrul activităților desfășurate pe această linie, în primele 10 luni 2025 au fost indisponibilizate 73 de arme ( 53 din circuitul ilegal) din care 32 letale (15 din circuitul ilegal) și 41 neletale supuse autorizării/notificării (38 din circuitul ilegal), precum și 325 cartușe deținute ilegal, 1.440 kg carne de vânat, 19 trofee, 7 capcane și 8 autovehicule utilizate la acțiuni de braconaj. Totodată au fost indisponibilizate cantitățile de 0,4 kg explozivi propriu-ziși, 205 capse de inițiere, 24.000 kg precursori de explozivi, 42.814 kg și 32 litri substanțe periculoase, 1.305.833 kg și 247 litri deșeuri periculoase.
Prevenirea și combaterea delictelor silvice constituie o prioritate specifică județului Bistrița-Năsăud care deține un fond forestier semnificativ. Activitățile desfășurate de polițiștii au contribuit la realizarea obiectivelor stabilite la începutul anului 2025, astfel că au fost efectuate 631 de controale și 47 de planuri de acțiuni pentru depistarea ilegalităților în domeniul silvic, dintre care 68 au vizat efectuarea unor controale în fond forestier. Pe această linie, în primele 10 luni ale anului 2025 au fost înregistrate 213 cauze penale și au fost soluționate 233 de dosare penale. Totodată, au fost constatate și aplicate 342 de sancțiuni contravenționale, iar ca măsură complementară, au fost confiscați 983,76 metri cubi de material lemnos.
În ceea ce privește siguranța rutieră, în primele 10 luni ale anului 2025 au fost înregistrate 591 de accidente rutiere (-8 față de 10 luni 2024), dintre acestea 84 de accidente fiind grave, soldate cu rănirea gravă a 77 de persoane. În ceea ce privește numărul persoanelor decedate, în perioada analizată au fost înregistrate 14 decese (-3 față de 10 luni 2024).
Din analizele efectuate, a rezultat faptul că principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere în județul Bistrița-Năsăud, în primele 10 luni ale anului 2025 sunt: abaterile săvârșite de bicicliști, fiind înregistrate 140 de accidente (soldate cu decesul a 2 persoane, rănirea gravă a 12 persoane și rănirea ușoară a 127 de persoane), încălcarea regimului legal de viteză, fiind înregistrate 75 de accidente (soldate cu decesul a 3 persoane, rănirea gravă a 14 persoane și rănirea ușoară a 101 persoane) și neacordarea de prioritate vehiculelor, fiind înregistrate 60 de accidente rutiere (soldate cu decesul unei persoane, rănirea gravă a 2 persoane și rănirea ușoară a 77 de persoane).
În ceea ce privește infracțiunile pe această linie, în perioada analizată, au fost constatate de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud 218 infracțiuni de conducere fără permis, 235 de infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 9 pentru refuz de prelevare probe. De asemenea, au mai fost constatate 69 de infracțiuni de conducere sau punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Pe tot parcursul anului 2025, polițiștii rutieri s-au implicat în activitățile de prevenire pe toate cauzele generatoare de accidente rutiere, cu accent pe conștientizarea pericolului la care se expun conducătorii auto atunci când conduc sub influența drogurilor sau alcoolului, sens în care au fost folosite aparatele din dotare. Totodată, au fost desfășurate acțiuni preventive punctuale pentru combaterea excesului de viteză, o altă cauză principală generatoare de accidente rutiere, dar și pe riscul rutier generat de categorii vulnerabile de participanți la trafic, precum pietonii și bicicliștii.
În urma celor 935 de acţiuni organizate pentru combaterea cauzelor frecvent generatoare de accidente, au fost aplicate 18.933 (+7.691 de structuri O.P) de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.902.050 de lei (+2.012.690 de lei de structuri O.P). Totodată, au fost constatate 578 de infracțiuni la regimul circulaţiei, iar față de 40 de persoane au fost dispuse măsuri preventive pentru fapte la regimul circulației rutiere.
În primele 10 luni 2025, au fost suspendate 1.944 de permise de conducere şi au fost retrase 792 de certificate de înmatriculare.
În primele 10 luni 2025, Biroul pentru Protecția Animalelor a desfășurat 20 de acțiuni și controale pentru combaterea faptelor de natură contravențională și penală privind animalele aflate într-o situație de pericol, fiind aplicate 1.463 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 94.540 de lei. În perioada analizată au fost înregistrate 57 de dosare penale fiind dispuse măsuri preventive față de 4 persoane. Totodată, au fost dispuse ordine de plasare în adăpost pentru un număr de 10 animale și au fost soluționate 197 de petiții.
În primele 10 luni ale anului 2025, au fost organizate/desfășurate la nivelul Biroului de Siguranță Școlară 78 de acțiuni în cadrul a 23 de planuri de acțiune la care au participat efective din cadrul Biroul Siguranță Școlară împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, secțiilor de poliție rurală, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, acțiuni organizate pentru prevenirea delincvenței juvenile, absenteismului școlar și consumului de alcool și tutun, prevenirea consumului de tutun și substanțe cu efect psihoactiv/ droguri în unitățile de învățământ, identificarea locurilor cu risc criminogen din zona adiacentă unităților de învățământ. În primele 10 luni ale anului 2025, polițiștii au organizat și desfășurat 632 de activități informativ preventive în cadrul orelor de curs și 308 controale pe linia sistemelor de securitate private în unitățile de învățământ.
Totodată, de la începutul anului școlar, la nivel județean au fost demarate și sunt în proces de implementare, trei proiecte/campanii locale:
Campania ”Zero hate, 100% respect!”, adresată elevilor de clasa a-IX-a, inițiată de către Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu I.S.J. și C.J.R.A.E. Promovează respectul, siguranța și a relațiile pozitive între elevii adolescenți, precum și prevenirea comportamentelor agresive, deviante și a infracționalității în general. În cadrul campaniei, au fost realizate trei videoclipuri în colaborare cu elevii din cadrul Consiliului Școlar al Elevilor, care au fost mediatizate la nivel local și prin care s-au transmis mesaje de descurajare a violenței. Campania se va desfășura pe parcursul întregului an școlar și se adresează claselor a IX-a;
”Supererou în curtea școlii”, se adresează elevilor de gimnaziu și are ca scop prevenirea comportamentelor de tip bullying/cyberbullying, în rândul elevilor din școlile din județ.
Campania ”Viața ne-o protejăm, dacă știm să circulăm!”, campanie de conștientizare a necesității respectării regulilor de circulație în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Totodată,au fost stabilite ”Patrule Școlare” care vor acționa periodic în zona unităților de învățământ împreună cu polițiștii din cadrul serviciului/biroului rutier, în vederea responsabilizării participanților la trafic pentru a manifesta o atenție sporită în zona școlilor și respectării regulilor de circulație.
Totodată, la nivel județean sunt implementate campaniile naționale : "Scoate violența școlară din anonimat!" pentru asigurarea unui climat de siguranţă în mediul şcolar, campania ”Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” având ca scop informarea copiilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au în funcție de vârstă, Proiectul ”Selfie pe tren” care are ca scop prevenirea accidentelor produse prin electrocutare în domeniul transporturilor feroviare și Programul pentru prevenirea traficului de droguri în rândul minorilor și al tinerilor ”Traficul de droguri nu e combinație”.
În anul 2025, activitatea de prevenire a criminalității s-a orientat către pregătirea antivictimală a populației, iar prevenirea violenței domestice și a criminalității informatice au constituit, și în acest an, priorități naționale de prevenire. Au fost desfășurate activități în parteneriat cu alte instituții și ONG-uri, context în care au fost susținute prezentări, au fost organizate info-point-uri și activități de informare în comunitate. Au mai fost desfășurate 273 de activități pentru prevenirea victimizării minorilor atât în medii nonformale, tabere, festivaluri, activități stradale, cât și în incinta unităților de învățământ. Principalele teme abordate au fost prevenirea victimizării minorilor prin agresiuni sexuale, infracțiuni din sfera crimei organizate, dispariții de minori, protejarea bunurilor, siguranță online și siguranță rutieră.
În primele 10 luni 2025, la nivelul județului, situația operativă a fost gestionată eficient, fiind angrenate toate forțele disponibile în scopul asigurării unui serviciu polițienesc de calitate, în slujba cetățenilor.
MULŢUMIM PENTRU SPRIJIN
TUTUROR INSTITUŢIILOR ŞI PARTENERILOR!













