Robo-vacanță în zona de siguranță!
În tabăra de robotică, organizată de Colegiul Național "Petru-Rareș" din Beclean, polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive pentru a se asigura că toți cei 100 de participanți, din prima serie, vor avea o vacanță în siguranță.
Ieri, 21 iulie, liceenii, cu vârste între 15-18 ani, veniți din 17 județe ale țării, au fost provocați de polițiștii de la Siguranță Școlară, Prevenirea Criminalității și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog să participe la experimente care să-i facă să înțeleagă consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive. Așadar, s-au făcut teste, proiecții, întreceri, chiar și un rebus, toate fără ajutorul sau implicarea vreunui roboțel.
Pasionații de robotică au fost încurajați "să-și programeze" foarte bine mișcările atunci când vine vorba de alegerea anturajului sau testarea unor noi provocări și să rămână întotdeauna în zona de siguranță.
Întâlnirea de ieri i-a bucurat și inspirat pe polițiștii care abia așteaptă să-i întâlnească pe elevii din cea de-a doua serie.













