ȘTIRE DE PRESĂ 25 octombrie 2021
Acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și limitarea infectărilor cu Sars-Cov-2
În ultimele 24 de ore, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, de către agenți economici, organizatori de evenimente și cetățeni în zonele aglomerate.Acțiunile au fost desfășurate și în scopul asigurării respectării normelor legale incidente domeniului și menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost efectuate controale pentru verificarea modul de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, de către persoanele aflate în izolare/carantină. În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 611 de persoane față de care a fost dispusă măsura izolării și 392 de persoane plasate în carantină la domiciliu.
De asemenea, au mai fost legitimate 156 de persoane, au fost oprite pentru verificări 64 de autovehicule și au fost efectuate controale la 92 de societăți comerciale.
Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate ieri, au fost aplicate 55 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 7.500 de lei. Din totalul acestora, 18 sancțiuni în valoare de 2000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020, celelalte fiind pentru abateri la regimul rutier sau privind încălcarea unor norme de conviețuire socială.
La activitățile desfășurate au participat, alături de polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud polițiști locali, precum și specialiști din cadrul I.T.M. și D.S.P. Bistrița-Năsăud, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.
Reamintim tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice, închise sau deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Vă recomandăm tuturor ca în continuare să respectați măsurile de igienă colectivă și individuală, cele de protecție individuală, să evitați aglomerațiile și întâlnirile cu prietenii pentru a limita răspândirea infecțiilor și pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi. Reamintim faptul că este interzisă organizarea de evenimente private de orice natură.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, polițiștii se află permanent la datorie.













