12 Iunie 2023Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 12 IUNIE 2023

Reținută pentru evaziune fiscală

 

La data de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu sprijinul de specialitate a tehnicienilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic și a luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Bistrița și a localității Jelna.

 

Perchezițiile au vizat domiciliul unor persoane fizice și sediul unei persoane juridice în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală.

 

Din cercetări a reieșit faptul că în perioada 2013-2023, o femeie de 57 de ani, din Bistrița, ar fi obținut venituri din închirierea unor spații cu destinația birouri, venituri care nu ar fi fost declarate organelor fiscale decât într-o mică parte.

 

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate sume de bani, respectiv 35.525 de euro și 108 dolari, precum și înscrisuri cu valoare probatorie.

 

La aceeași dată polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au dispus măsura preventivă a reținerii față de femeia de 57 de ani.

 

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și participații penale.

 

*foto 1 și 2

 

 

 

 

 

Controale pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

 

La data de 9 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bistrița-Năsăud, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și silvicultori din cadrul ocoalelor silvice de regim au desfășurat, pe raza județului Bistrița-Năsăud, o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

 

Astfel, au fost oprite pentru control 6 de autovehicule și au fost legitimate 12 persoane. Totodată, au fost verificate 9 transporturi de material lemnos și 2 agenți economici.

 

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 5000 de lei pentru nerespectarea Legii 171/2010. Ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea cantității de 14,49 metri cubi de cherestea, în valoare de 9100 de lei.

 

Acțiunile de acest gen continuă și în perioada următoare.

 

 

Dosare penale la regimul rutier întocmite de către polițiști

 

 

La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Județean 154 B, în localitatea Monor.

 

Pentru control, în trafic, a fost oprit un autoturism ce se deplasa pe direcția Gledin înspre Monor. La volan a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din Gledin.

 

Șoferul a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,50 mg/L alcool pur in aerul expirat. Ulterior la spital, bărbatului i-au fost prelevate doua mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

***

 

La aceeași dată, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic pentru control pe raza localității Cepari, un autoturism. A fost identificat șoferul, un tânăr de 27 de ani, din Parva.

 

Verificările cu privire la șofer au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal.

***

 

La data de 11 iunie a.c., în jurul orelor 05:35, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 16 prin Silivașu de Câmpie.

 

A fost identificat șoferul, un tânăr de 25 de ani, din Silivașu de Câmpie, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul etilotest indicând valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vedere stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

***

 

La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au efectuat semnal de oprire unui autoturism al cărui șofer manifesta un comportament agresiv prin accelerarea excesivă a vehiculului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

 

Șoferul autoturismului nu a respectat indicațiile polițiștilor continuându-și deplasarea până în curtea unui imobil de pe raza municipiului.

 

Șoferul a fost la scurt timp interceptat și identificat în persoana unui bărbat de 49 de ani, din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoare indicată fiind de 0,79mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, șoferul a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuă de către polițiști, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.