14 Octombrie 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 14 OCTOMBRIE 2024

Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au depistat și reținut un tânăr care a pus în pericol siguranța pe drumurile publice. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv

 

La data de 12 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate și probelor administrate, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 24 de ani din Josenii Bârgăului, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier și furt.

 

În fapt, în noaptea de 11/12 octombrie a.c., polițiștii rutieri care desfășurau activități de monitorizare a traficului și se deplasau pe Drumul Național 17D, prin Maieru, au observat un autoturism care circula din sens opus cu luminile de drum oprite.

 

Polițiștii i-au efectuat semnale de oprire, însă acesta și-a continuat deplasarea, fiind urmărit. În scurt timp, conducătorul auto a pierdut controlul direcției și a ieșit în afara părții carosabile.

 

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul etilotest fiind pozitiv, respectiv 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

 

În urma verificărilor cu privire la autovehiculul condus de acesta, polițiștii au constatat că nu-i aparține și că l-ar fi sustras din localitatea Maieru, unde l-ar fi găsit neasigurat, cu cheia în contact.

 

La data de 13 octombrie a.c., tânărul în cauză a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

 

Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.

 

          Conducători auto care au pus în pericol siguranța traficului rutier, vizați în cadrul unor dosare penale

 

În seara de 11 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier au intervenit pentru efectuarea verificărilor, ca urmare a unui apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier fără victime.

 

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că unul dintre conducătorii auto implicați, un bărbat de 30 de ani din Chintelnic, se află sub influența alcoolului. Din primele date, bărbatul din Chintelnic, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, ajun într-o intersecție, a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 29 de ani din Runcu Salvei și care a fost proiectată într-un stâlp de iluminat stradal.

 

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ în cazul bărbatului din Runcu Salvei și de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt, acestuia din urmă fiindu-i recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările.

 

***

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș care patrulau pe raza localității Ciceu Mihăiești au oprit pentru verificări, pe drumul Comunal 34, un autovehicul care se deplasa pe direcția Ciceu-Corabia spre Ciceu-Mihăiești.

 

La volan a fost identificat un bărbat de 27 de ani din Dumbrăveni, iar autoturismul în cauză nu-i aparține, ci i-ar fi fost încredințat de proprietarul acestuia spre a-l conduce. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 27 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactice, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș continuă cercetările în acest caz.

 

***

În seara de 13 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița care desfășurau activități de monitorizare a traficului rutier au oprit pentru verificări un ATV care circula pe raza municipiului Bistrița.

 

Conducătorul acestuia, un bărbat de 30 de ani din Matei, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul condus de acesta este neînmatriculat.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în acest caz.

 

***

 

În seara de 13 octombrie a.c., polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe strada Calea Moldovei din Bistrița. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Dumitra, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În urma controalelor efectuate, asupra conducătorului auto și a unui pasager, polițiștii au descoperit câte un plic cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive care au fost ridicate, urmând a fi înaintate structurii competente, în vederea continuării cercetărilor.

 

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactice, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii continuă cercetările.

 

 

 

Bistrița: nereguli în trafic, constatate și sancționate de polițiști și inspectori R.A.R. Bistrița-Năsăud

 

În noaptea de 11 spre 12 octombrie a.c., în intervalul orar 22.00-01.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și reprezentanți ai R.A.R. Bistrița-Năsăud au organizat și desfăşurat o acțiune preventivă în municipiul Bistrița.

 

Activitățile de control au vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă legislația rutieră și pun în pericol siguranța traficului rutier. Polițiștii au urmărit depistarea celor care conduc autovehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe, care conduc autovehicule a căror stare tehnică nu corespunde normelor legale sau care participă la întreceri neautorizate.

 

În acest sens, au fost oprite și verificate de către reprezentanții R.A.R. Bistrița-Năsăud 40 de autovehicule, iar conducătorii acestora au fost testați de polițiști cu aparatele din dotare.

 

Pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.755 de lei, iar ca măsuri complementare au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și a fost reținut un permis pentru conducere agresivă.

 

Beclean: bărbat sub influența băuturilor alcoolice, depistat în cadrul unei acțiuni preventive

 

În intervalul 12-13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat, în flagrant delict, o infracțiune la regimul rutier, sens în care a fost întocmit dosar penal. Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 62 de ani din Beclean care a condus un autovehicul prin orașul Beclean, deși consumase alcool. Rezultatul în urma testării etilotest a fost 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

În cadrul acțiunii organizate, au fost oprite pentru verificări 80 de autovehicule, iar 30 dintre conducătorii auto verificați au fost testați cu aparatele din dotarea polițiștilor. Au fost constatate și aplicate 26 de sancțiuni la regimul rutier, în cuantum de 10.890 de lei, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și reținute 3 permise de conducere.

 

Năsăud: nereguli constatate în cadrul unor acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere

 

La data de 13 octombrie a.c., în intervalul orar 16.00- 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud, Secției 6 Poliție Rurală Năsăud și jandarmi au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

 

Astfel, au fost legitimate 56 de persoane, au fost oprite și verificate 47 de autovehicule și au fost testați cu aparatele din dotare 38 de conducători auto.

 

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni, în valoare totală de 15.015 lei, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru consum de alcool. Au mai fost retrase 3 certificate de înmatriculare și a fost constatată, în flagrant delict, o infracțiune.

 

Vizat de comiterea acesteia este un bărbat de 67 de ani din Bistrița, oprit pentru control de polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud, pe Drumul Național 17C, în Dumitra. Rezultatul testării etilotest a fost 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

 

Sângeorz-Băi: acțiuni pentru prevenirea infracțiunilor cu violență și a accidentelor rutiere, produse pe fondul consumului de alcool sau a altor substanțe

 

În noaptea de 12 spre 13 octombrie a.c., polițiștii din Sângeorz-Băi au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor cu violență, a accidentelor de circulaţie și reducerea riscului rutier prin depistarea unor conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

Astfel, intervalul orar 23.00-03.00, polițiștii au legitimat peste 40 de persoane, au oprit pentru verificări 38 de autovehicule și au efectuat 16 testări cu aparatele din dotare. Pentru neregulile constatate, au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 4.000 de lei și au retras 3 certificate de înmatriculare.