17 Septembrie 2025Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 17 SEPTEMBRIE 2025

Acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate de polițiști în Bistrița și Beclean

 

Ieri, 16 septembrie, în intervalul 08.30-11.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au continuat acțiunile pentru siguranța elevilor din municipiul Bistrița. Activitățile au urmărit prevenirea absenteismului școlar, a faptelor săvârșite cu violență, a consumului de tutun sau substanțe interzice, precum și prevenirea comercializării produselor din tutun, alcool sau energizante către minori.

 

Astfel, au fost legitimate 24 de persoane și au fost depistați 16 elevi care absentau în mod nejustificat de la cursuri. Polițiștii au discutat cu directorii a trei unități de învățământ cărora le-au fost transmise informări cu privire la elevii depistați, dar și cu 5 agenți de pază ai unităților de învățământ.

 

Totodată, în cursul zilei de ieri, polițiștii au derulat și 8 activități preventive la clasă, cu peste 350 de elevi, în cadrul cărora au fost abordate și discutate subiecte pe teme antiviolență.

 

Acțiuni similare au fost desfășurate ieri, 16 septembrie, în intervalul 11.00 - 13.00, de către polițiștii din Beclean. Astfel, au fost efectuate verificări în 6 localuri publice și zonele adiacente ale unităților de învățământ, fiind depistați 11 elevi de liceu care absentau de la cursuri.

 

Totodată, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru constatarea unor nereguli privind paza obiectivelor.

 

Update : Două persoane reținute de polițiști pentru 24 de ore, arestate preventiv pentru 30 de zile

 

Ieri, 16 septembrie, tânărul de 19 ani, din Sebiș, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată a fost prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și liberți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

 

De asemenea, în cazul bărbatului de 28 de ani, cercetat pentru încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu și violența în familie, Judecătoria Beclean a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Cele două persoane rămân în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar polițiștii continuă cercetările în dosarele penale întocmite.

 

                 Dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive, întocmit de polițiștii Serviciului Rutier, în urma unei constatării flagrante

 

La data de 16 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive.

 

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 37 de ani, din Bistrița care la data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 03.40, în cadrul unei acțiuni de control trafic, a fost oprit de polițiști pentru verificări, pe o stradă din municipiu.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatele din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, buletinul de analiză toxicologică confirmând prezenta unor substanțe interzise. Totodată, rezultatul testării etilotest a fost de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive.