02 Decembrie 2025Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 2 DECEMBRIE 2025

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de polițiști

 

 

La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, au pus în  aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.


Un tânăr de 25 de ani, din Dumitrița, condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis a fost depistat de polițiști, fiind ulterior introdus în penitenciar.

 

 

          Șoferi cu nereguli, depistați și opriți în trafic, de polițiștii cu atribuții pe linie rutieră. Șase conducători auto sunt vizați în cadrul unor dosare penale întocmite pentru infracțiuni rutiere

 

La data de 29 noiembrie a.c., în cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 172C, între localitățile Leşu Ilvei și Ilva Mică.

 

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 40 de ani din Leșu.

Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

***

 

La data de 29 noiembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 162, pe direcția Sânmihaiu de Câmpie către Stupini.

 

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Sânmihaiu de Câmpie. Verificările polițiștilor cu privire la șofer au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Testarea cu aparatele din dotare a indicat rezultate negative.

 

Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

****

 

 

La data de 30 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism.

 

La volan a fost identificat un bărbat de 48 de ani, din Bistrița. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii, s-a stabilit faptul că șoferul are dreptul de a conduce autovehicule, pe drumurile publice, suspendat.

 

Testarea cu aparatele din dotare a indicat rezultate negative.

 

Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

***

 

 

La data de 30 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au efectuat semnal de oprire, unui autoturism. Întrucât acesta și-a continuat deplasarea, polițiștii au pornit în urmărirea sa, fiind la scurt timp blocat și conducătorul acestuia imobilizat.

 

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din Bistrița.  În urma verificărilor efectuate de către polițiștii, s-a stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Testarea cu aparatele din dotare a indicat rezultate negative.

 

Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

****

 

La data de 30 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier, în cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier în Josenii Bârgăului au oprit un autoturism.

 

La volan a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Josenii Bârgăului. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal.

***

 

 

La data de 30 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control un autoturism care deplasa pe Drumul Județean 154, prin Șieuț.

 

La volan a fost identificat un bărbat de 37 de ani, din Vătava, județul Mureș. Verificările polițiștilor cu privire la șofer au indicat faptul că acesta are permisul de conducere anulat.

 

Cu privire la cele constatate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.

 

 

 

 

Autoturism sustras din Belgia, depistat de polițiștii din Bistrița-Năsăud

 

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.

 

În fapt, la data de 1 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat și depistat în posesia unui bărbat, de 43 de ani, din Bistrița, un autoturism care figura ca fiind căutat de către autoritățile din Belgia, din luna noiembrie 2023.

 

Autovehiculul, estimat ca fiind în valoare de 20.000 de euro, a fost indisponibilizat de polițiști.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăinuire, iar cercetările sunt continuate de către polițiști în cooperare cu autoritățile judiciare belgiene, pentru documentarea faptei și stabilirea vinovăției persoanelor implicate.

 

 

          Bărbat reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat de polițiști la volanul unui autovehicul, conducând cu viteză peste limita legală

 

 

La data de 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

În fapt, la aceeași dată, bărbatul a fost oprit de polițiști după ce autoutilitara pe care o conducea a depășit viteza maximă legal admisă în localitate, fiind înregistrată cu pistolul radar pe Drumul Județean 171, prin Ilișua.

 

În urma verificărilor efectuate cu privire la conducătorul auto, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 38 de ani, din Căianu Mare, are permisul de conducere anulat.

 

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat un rezultat negativ.

 

Cu privire la cele constatate, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au dispus reținerea bărbatului pe o durată de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.