BULETIN DE PRESĂ 20 IULIE 2023
Un bărbat din Prundu Bârgăului, cercetat pentru fals informatic, a fost reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol
La data de 19 iulie a.c., în urma audierilor, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus măsura reținerii unui un bărbat de 29 de ani, din Prundu Bârgăului, cercetat pentru infracțiunea de fals informatic.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 10-26 mai 2023 acesta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale specializate în exploatarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos, ar fi emis 3 avize electronice pentru cantitatea de 47,05 metri cubi de material lemnos, în care ar fi menționat, în fals, că acesta provine dintr-o partidă legal constituită aflată în exploatare proprie. În realitate însă, materialul lemnos ar proveni din arbori exploatați ilegal sau dintr-un surplus rezultat în urma exploatării unei partizi legal constituite. Ulterior, materialul lemnos ar fi fost transportat în baza celor 3 avize electronice la punctul de lucru al societății administrate.
Ieri, bărbatul de 29 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar printre măsurile stabilite, procurorul a dispus interdicția bărbatului de a utiliza aplicația S.U.M.A.L. 2.0.
1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul unui șofer depistat în flagrant delict
La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier în Ardan, pe Drumul Comunal 11.
Pentru control a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Mititei. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus testarea șoferului cu aparatul etilotest. Rezultatul indicat în urma testării a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus ulterior la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.













