BULETIN DE PRESĂ 20 MARTIE 2024
Bistrița și Beclean: acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere
La data de 19 martie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Bistrița, Biroul de Investigații Criminale, Biroul de Ordine Publică și Biroul Rutier, împreună cu jandarmi și polițiști locali au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, prevenirea infracțiunilor cu violență și la regimul rutier.
Verificările au fost desfășurate pe raza municipiului Bistrița, fiind organizate filtre rutiere, în care au fost oprite pentru control 31 de autovehicule și efectuate testări cu aparatele din dotare. Pentru neregulile la regimul rutier constatate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.950 lei. Totodată, au fost reținute un permis de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Tot ieri, în intervalul 16.00-19.00, acțiunile preventive au fost continuate și de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean, fiind oprite pentru control, pe raza de competență, 45 de autovehicule și legitimate 52 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 în valoare de 7.745 lei, iar ca măsuri complementare, au fost reținute 2 permise de conducere.
Cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier, reținut de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud
La data de 19 martie a.c., în urma cercetărilor și probelor administrate într-un dosar în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiuni rutiere, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 35 de ani din Nimigea, bănuit de comiterea faptelor.
Cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiind depistat, în flagrant delict, în noaptea de 13 februarie a.c., de polițiștii de la Secția 6 Poliție Rurală Năsăud.
În prezent, bărbatul se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 20 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în acest caz.
Șofer depistat și oprit la timp, de polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi
Ieri, 19 martie, în localitatea Rodna, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit în trafic, folosind semnalele acustice și luminoase, un autoturism care se deplasa haotic pe Drumul Național 17D, pe direcția Rodna-Anieș.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 51 ani, din Rodna. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicat fiind 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști
La data de 19 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Vișeul de Sus.
Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat de 43 de ani din Borșa, județul Maramureș, condamnat la pedeapsa de 2 ani și 4 de luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului.
Acesta a fost escortat de polițiștii Compartimentului Urmăriri în penitenciar.













