BULETIN DE PRESĂ 20 NOIEMBRIE 2023
Bărbat reținut iar mai apoi plasat sub control judiciar, în cadrul unui dosar penal
La data de 18 noiembrie a.c., un bărbat de 26 de ani din Feldru, bănuit de comiterea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în urma reținerii efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
În cadrul probatoriului administrat de către polițiști a reieșit faptul că în data de 14 octombrie a.c., tânărul de 26 de ani ar fi accesat în mod ilegal un telefon mobil aparținând unei femei, apoi prin intermediul unei aplicații de online banking ar fi efectuat 26 de tranzacții frauduloase către o platformă de jocuri de noroc online, cauzând un prejudiciu total în valoare de 1866 lei.
Față de tânăr, la data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au luată măsura reținerii pe o durată de 24 ore, fiind ulterior prezentat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.
Dosar penal întocmit de polițiștii Serviciului Rutier în Cormaia
La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au efectuat activități de supraveghere și control al traficului rutier prin Cormaia.
Pe Drumul Comunal 2B, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, urmând documentarea faptei.
Șofer depistat în flagrant delict, conducând sub influența alcoolului
La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Năsăudului, din municipiul Bistrița.
La volan a fost identificat un bărbat de 42 ani din Bistrița.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Dosar penal în urma unui accident rutier în Săsarm
La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 01:45, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17D, în Săsarm.
La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de o tânără de 21 de ani din Aninoasa, județul Hunedoara, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice fiind ulterior proiectat în poarta unui imobil.
În urma accidentului tânăra a fost rănită fiind ulterior transportată pentru îngrijiri medicale de specialitate la spital.
Conducătoarea auto a fost testată de către polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,38mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Dosare penale la regimul rutier înregistrate de către polițiștii Secțiilor de poliție Rurală
La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control pe Drumul Județean 170 un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Breaza.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Având în vedere cele constatate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud și cei ai Compartimentului Rutier Năsăud au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Comunal Valea Anieșului în Anieș.
Pentru control a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din localitate.
Întrucât șoferul emana halena alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.49 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit
în trafic, pe Drumul Național 17D, în Maieru, o autoutilitară.
La volan a fost identificat un bărbat de 42 de ani din Anieș. Acesta fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
Șofer depistat conducând sub influența alcoolului prin Sângeorz-Băi
La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi, au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe raza orașului.
La volan a fost identificat un bărbat de 40 ani din Ilva Mică.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,61mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.













