BULETIN DE PRESĂ 22 DECEMBRIE 2025
Reținut de către polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa
La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție și amenințare.
La aceeași dată, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul acesteia, un bărbat de 43 de ani, din Rusu Bârgăului a încălcat ordinul de protecție și a amenințat-o.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că împotriva bărbatului de 43 de ani este emis un ordin de protecție pentru o perioadă de 12 luni, prin care acesta este obligat să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de mama sa și domiciliul acesteia.
Ca urmare a probatoriului administrat, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul dosarului penal întocmit, urmând documentarea faptelor.
Șofer depistat în flagrant delict, aflându-se sub influența alcoolului
La data de 20 decembrie a.c., în cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Național 17D, în localitatea Ilva Mică, polițiștii Serviciului Rutier au efectuat semnal de oprire unui autoturism. Întrucât șoferul acestuia nu s-a conformat, echipajul a pornit în urmărire, fiind oprit în trafic după aproximativ un kilometru.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Feldru. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, șoferului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal.
Dosar penal la regimul rutier, în urma unui accident de circulație
La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit pentru efectuarea de cercetări în urma unui accident semnalat pe Drumul Județean 172D, în Ilva Mică.
La locul evenimentului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 78 de ani, din localitate a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Ilva Mică.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea șoferului de 78 de ani, acesta necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
După impact, ambii conducători auto au modificat starea locului accidentului, mutând mașinile.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat negativ în cazul șoferului de 78 de ani și valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 31 de ani. În consecință, acesta a fost transportat la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămarea corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestora și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, urmând documentarea cauzei.
Articole pirotehnice din categoria F1, confiscate de polițiști
La data de 20 decembrie a.c., în cadrul planului de acțiune ,,Pirotehnic 2025-2026” polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat acțiuni pentru descoperirea deținerii și comercializării ilegale a articolelor pirotehnice.
Astfel, în municipiul Bistrița, în incinta unui magazin, polițiștii au identificat expuse spre vânzare articole pirotehnice din categoria F1.
Verificările au indicat faptul că societatea comercială nu este autorizată să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice și reprezentanta magazinului, o femeie de 38 de ani, nu deține calitatea de pirotehnician.
În urma activităților desfășurate a fost găsită și ridicată în vederea confiscării, cantitatea de 10 kilograme de articole pirotehnice din categoria F1.
Reamintim:
Începând cu data de 9 august 2025, au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, prin Legea nr. 92/2025. Noile prevederi stabilesc reguli clare privind deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, pentru creșterea siguranței publice și prevenirea evenimentelor cu potențial periculos.
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1, cu risc scăzut (artificii de brad, bețișoare bengale, pocnitori, jerbe etc.), pot fi deținute și folosite de persoane care au împlinit vârsta de 16 ani. Articolele din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 prezintă risc ridicat și nu pot fi comercializate persoanelor fizice pentru uz personal, fiind destinate exclusiv specialiștilor autorizați.
Doar persoanele juridice autorizate pot comercializa articole pirotehnice, în limitele categoriei înscrise în autorizație. Persoanele fizice pot folosi, pe tot parcursul anului, doar articole din categoria F1, fără drept de fabricare, import sau comercializare. Organizarea de jocuri cu articole F2, F3 și F4 se poate face numai cu acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență și cu avizul inspectoratului de poliție.
Folosirea articolelor pirotehnice este interzisă între orele 24:00 și 06:00 (cu excepțiile legale), în apropierea locuințelor, pădurilor, instalațiilor electrice, benzinăriilor, pe drumuri publice sau în zone aglomerate.
Din punct de vedere penal, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a) comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani;
b) comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1;
c) prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de art. 8 sau 9;
d) depășirea cantității maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.
Pentru utilizarea necorespunzătoare sau comercializarea ilegală a articolelor pirotehnice sunt prevăzute și sancțiuni contravenționale cu amendă între 1.000 și 7.500 de lei, limitele fiind majorate cu 100% pentru persoanele juridice.
Polițiștii recomandă evitarea achizițiilor din surse neautorizate, nepermiterea accesului minorilor, respectarea instrucțiunilor de utilizare, păstrarea distanțelor de siguranță și sesizarea imediată a cazurilor de comercializare sau folosire ilegală.
Prin respectarea legislației, cetățenii contribuie la protejarea vieții, a bunurilor și a spațiului public. Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor desfășura permanent acțiuni de control, prevenire și combatere a utilizării ilegale a materialelor pirotehnice.
Dosar penal, în urma unui accident rutier din Bistrița
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident în municipiul Bistrița.
La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Bistrița a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 68 de ani, din Rebrișoara. În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului din Bistrița și pagube materiale.
Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat un rezultat negativ în cazul femeii și valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 48 de ani. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Cu privire la cele constatate, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au întocmit un dosar penal, urmând documentarea faptelor.
Depistat cu permisul suspendat, în urma unui accident de circulație
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au fost direcționați la un accident de circulație soldat cu pagube materiale, produs în oraș, la intersecția Drumului Național 17, cu Drumul Județean 172.
La locul evenimentului polițiștii au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Caila a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 43 de ani, din Bistrița.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că șoferul de 55 de ani are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Totodată, soția acestuia, proprietarul autoturismului, i-ar fi încredințat autoturismul pentru a fi condus, deși ar fi cunoscut faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule.
Cu privire la cele constatate, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând documentarea faptelor.
Tractor neînmatriculat, condus de un șofer fără permis
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au constatat faptul că un utilaj a pătruns cu noroi pe Drumul Județean 173C, în Budacu de Sus.
Verificările cu privire la cele constatate au condus la identificarea unui bărbat de 55 de ani, din Budacu de Jos, conducătorul unui tractor. În cadrul verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și tractorul condus nu este înmatriculat sau înregistrat.
Cu privire la cele constatate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit un dosar de cercetare penală, urmând documentarea faptelor.
Șofer depistat în flagrant delict, aflat sub influența alcoolului
La data de 21 decembrie a.c., în cadrul activităților de supraveghere și control al traficului rutier, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Județean 172G prin Cușma. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 49 de ani, din Iernut, județul Mureș.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, șoferului i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul dosarului penal întocmit.
Dosare penale la regimul rutier, întocmite de polițiștii din Beclean
La data de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Șieu-Sfântu. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din localitate.
Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au oprit în trafic, în Beclean, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din oraș. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cele două cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală, urmând documentarea faptelor sub toate aspectele.
Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști
La data de 21 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați cu privire la producerea unui conflict spontan, la o locuință din Milaș.
La locul sesizării, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 26 de ani, din Ardan, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan și-ar fi agresat fizic concubina, o tânără din Milaș.
În urma verificărilor efectuate și a evaluării riscului, polițiștii au constatat oportunitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 26 de ani. Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în vederea documentării faptei.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul soț a agresat-o fizic în timp ce se aflau la locuința comună din Bistrița.
La locul evenimentului, polițiștii au constatat oportunitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 38 de ani, din Bistrița.
Totodată, cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie, urmând documentarea faptei.













