BULETIN DE PRESĂ 23 DECEMBRIE 2024
Bărbat cercetat după ce ar fi părăsit arestul domiciliar
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciul de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 52 de ani din Budacu de Jos. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evadare întrucât ar fi încălcat cu rea credință măsura preventivă a arestului la domiciliu.
La data de 20 decembrie a.c., bărbatul de 52 de ani, aflându-se sub efectul măsurii preventive a arestului la domiciliu, măsură executată în Budacu de Jos ar fi părăsit imobilul în care executa măsura, fără a avea încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura preventivă.
Ca urmare a celor constatate, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind ulterior sesizată instanța de judecată în vederea luării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Prejudiciu recuperat de către polițiști, în urma unui furt
La data de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au identificat și depistat o femeie de 27 de ani din Bistrița, bănuită de comiterea infracțiunilor de furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
La aceeași dată, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați de către o femeie din Bistrița, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras un portmoneu în care se afla suma de 1.200 de lei, carduri bancare și alte documente personale. Ulterior, femeia ar fi constatat faptul că persoanele necunoscute ar fi accesat fără drept contul bancar și ar fi efectuat 6 tranzacții prin sisteme de plată, la diverse magazine, cauzând un prejudiciu de aproximativ 600 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei ai Biroului de Ordine Publică au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptelor, o femeie de 27 de ani, din Bistrița. În urma depistării persoanei, prejudiciul a fost recuperat parțial.
Cercetările continuă de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Șoferi depistați sub influența alcoolului, în urma unor evenimente în trafic
La data de 21 decembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, în localitatea Valea Vinului.
La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Rodna a acroșat un autoturism parcat, acesta fiind ulterior proiectat într-un alt autoturism parcat.
În urma intervenției, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 poliție Rurală Sângeorz-Băi.
***
La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un eveniment rutier pe Drumul Național 15A, în Galații Bistriței.
La locul accidentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din județul Harghita a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă provocând avarii la autoturism.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 1.12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița.
Depistat în flagrant delict, conducând cu permisul suspendat
La data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 04:50, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Bulevardul Independenței.
La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani din Galații Bistriței. Verificările cu privire la șofer au indicat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal.
Ordine de protecție provizorii întocmite de către polițiști
La data de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict intrafamilial.
La locul sesizării, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani din Beclean, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri ar fi adresat amenințări și ulterior ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, provocându-i suferințe fizice.
În urma evaluării riscului s-a constatat întrunirea condițiilor pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
Cu privire la cele constatate, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de violență în familie și amenințare.
***
La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost solicitați să intervină la un scandal într-o familie din Dumitra.
La locul sesizării, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 50 de ani, în timp ce afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool ar fi provocat scandal și distrugeri în imobil. Totodată, bărbatul ar fi adresat amenințări soției sale, de natură sa-i provoace acesteia o stare de temere.
În urma probatoriului administrat și a evaluării riscului, polițiștii au constatat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
Totodată, cu privire la cele constatate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de amenințare.













