24 Mai 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 24 MAI 2024

Autoutilitară în valoare de aproximativ 35.000 de euro,  sustrasă din Spania, depistată în Bistrița-Năsăud

 

La data de 23 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către reprezentanții Registrului Auto Român, Reprezentanța Bistrița-Năsăud, cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat cu o autoutilitară pentru efectuarea formalităților necesare înmatriculării în România.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autovehicul în cauză figurează ca fiind sustras din Spania, din data de 20 mai a.c., și a fost identificat de polițiști în posesia unui bărbat de 47 de ani din județul Suceava. Autoutilitara în cauză, în valoare de 35.000 de euro, a fost indisponibilizată de polițiști.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la comiterea săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud continuă cercetările, în cooperare cu autoritățile judiciare din Spania, în vederea documentării faptelor și stabilirii vinovăţiei persoanelor implicate.

 

Autoturism sustras, depistat de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului. Șoferul avea permisul suspendat

 

În seara de 23 mai a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 19 ani din Bistrița Bârgăului care conducea un autoturism, deși nu avea acest drept.

 

Autoturismul în cauză circula pe direcția Colibița-Bistrița Bârgăului, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că ar fi fost sustras, în aceeași zi și aparține unei femei din Bistrița Bârgăului. Totodată, conducătorul auto nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.