26 Noiembrie 2025Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 26 NOIEMBRIE 2025

Acțiuni desfășurate în sistem integrat, pentru siguranța elevilor și prevenirea faptelor de violență

 

La data de 25 noiembrie a.c., în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Bistrița, Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și jandarmi au derulat activități preventive, pentru siguranța elevilor. La acestea a participat și echipa canină din cadrul Serviciului Criminalistic.

 

Activitățile au fost desfășurate în zona adiacentă, dar și în unele unități școlare din municipiul Bistrița și au avut în vedere prevenirea faptelor de violență în rândul tinerilor, prevenirea comercializării și consumului de tutun, alcool și băuturi energizante elevilor.

                                                                                                                     

În acest sens, au fost legitimate 32 de persoane, au fost controlate 16 autovehicule și 6 societăți comerciale. Totodată, au fost depistați 12 elevi care absentau de la cursuri, pentru care polițiștii au întocmit comunicări către conducerea școlilor unde învață.

 

De asemenea, polițiștii de la Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității au efectuat 6 activități preventive la care au participat peste 220 de elevi. Totodată,  au verificat și instruit un agent de pază cu atribuții în școli.

 

În cadrul acțiunii, pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 6.500 de lei, dintre care una conform Legii 349/2002, 11 pentru nerespectarea OUG 195/2002 și 3 conform O.G. 28/1999.

 

 

              Doi tineri condamnați la închisoare pentru infracțiuni rutiere, duși în penitenciar de polițiști pentru ispășirea pedepselor

 

La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani din Bața, condamnat la închisoare. Mandatul a fost emis de către Judecătoria Beclean, la aceeași dată.

 

Tânărul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri, fiind dus în penitenciar pentru ispășirea pedepsei.

 

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 20 noiembrie a.c., de Judecătoria Beclean.

 

Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat de 29 de ani din Beclean, condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.