BULETIN DE PRESĂ 27 DECEMBRIE 2023
Verificări în domeniul sistemelor de securitate, desfășurate de polițiștii de la Compartimentul Sisteme de Securitate
La data de 22 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Compartimentul Sisteme de Securitate, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi și Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au efectuat verificări în domeniul sistemelor de securitate, pe raza de orașului și localităților arondate.
Acțiunea a fost desfășurată în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, cu privire la modul de organizare a transporturilor de valori, la stațiile de comercializare a carburanților, unități de cazare și săli de exploatare a jocurilor de noroc.
În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, toate conform Legii 333/2003, respectiv H.G. 301/2012, în valoare totală de 15.000 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea structurii minime de securitate, nepunerea în aplicare a măsurilor stabilite prin analiza de risc la securitate fizică și nerespectarea măsurilor stabilite prin procesele-verbale de control anterioare.
Conducător auto aflat sub influența alcoolului depistat de polițiști la scurt timp după o șicanare în trafic
La data de 22 decembrie a.c., o femeie a sesizat prin S.N.U.A.U.112 faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, pe direcția Bistrița-Crainimăt, a fost șicanată în trafic de un alt participant la trafic.
În scurt timp, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au depistat pe celălalt conducător auto implicat, imediat după ce acesta a ajuns la domiciliu, în localitatea Teaca. Bărbatul a fost invitat la sediul Poliției, iar în urma testării cu aparatul etilometru, rezultatul indicat a fost 0,91 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru determinarea alcoolemiei.
În cauză a fost înregistrat dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Peste 1000 de bucăți de articole pirotehnice care ar fi fost achiziționate online, ridicate în vederea confiscării, de polițiștii din Beclean
La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au dispus ridicarea în vederea confiscării a unor articole pirotehnice despre care aveau indicii că au fost achiziționate online și că ar fi fost livrate prin intermediul unei firme de curierat.
Astfel, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 1010 bucăți de articole pirotehnice, diverse modele, din categoria P1 care se aflau în posesia unui bărbat de 50 de ani din Beclean.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1995.
Reamintim faptul că, din motive de ordine, securitate, siguranță publică și pentru protecția mediului articolele pirotehnice pot fi achiziționate doar de la persoane fizice sau juridice autorizate, iar transportul acestora se face doar cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști în urma unor intervenții la 112
La data de 22 decembrie a.c., în urma unei sesizări prin S.N.U.A.U.112, o femeie din Chiochiș a fost agresată de fizic și verbal de către soțul acesteia, aflat sub influența alcoolului.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu. De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
***
La data de 26 decembrie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 33 de ani, din Bistrița pe fondul consumului de alcool ar fi provocat scandal, creând o stare de temere soției acestuia.
În urma intervenției polițiștilor, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, fiind totodată întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de violență în familie.
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
La data de 24 decembrie a.c., poițiștii din Beclean s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Vizat de comiterea faptei este un tânăr de 26 de ani din Perișor care, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Piatra, a fost oprit pentru control la intersecția Drumului Comunal 39 cu Drumul Național 17D.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit.
***
La data de 24 decembrie a.c., a fost sesizat prin 112 faptul că, pe Drumul Județean 151, între localitățile Blăjenii de Sus și Sigmir, a avut loc un accident rutier, fiind implicat un autoturism care a ieșit în afara părții carosabile.
La fața locului a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 52 de ani din Bistrița care nu avea nevoie de îngrijiri medicale. În urma testării etilotest a acestuia, rezultatul a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean continuă cercetările.
***
La data de 26 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au depistat și oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani din Bistrița.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat până în luna martie 2024. Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere fără permis.
***
La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit la un accident rutier, soldat cu pagube materiale, pe raza orașului.
Șoferul, un tânăr de 21 de ani, din Bața, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,61 mg/L alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autoturismului a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
***
La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control, pe raza localității Petriș, un autoturism. La volan a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din localitate.
Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.













