03 Octombrie 2023Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 3 octombrie 2023

Polițiștii continuă acțiunile pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise și care pun în pericol siguranța pe drumurile publice

 

În seara de 2 octombrie a.c., în cadrul acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe o stradă din Bistrița, iar la volan au identificat un bistrițean de 32 de ani.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

 

De asemenea, la data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un alt bărbat care conducea un autorism pe Drumul Național 17, prin Viișoara.

 

Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani, din Lechința, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

 

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

 

La data de 2 octombrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au depistat în trafic un conducător auto aflat sub influența alcoolului. Acesta a fost oprit pe Drumul Județean 172K, în localitatea Reteag și a fost identificat ca fiind în vârstă de 59 de ani, din Beclean.

Rezultatul testării etilotest a fost de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

                 Doi tineri fără permis, depistați în trafic de polițiști, în urma unui control

 

La  data  de 2 octombrie a.c., polițiștii Secției 6 Politie Rurala Năsăud au depistat în trafic un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din Târlișua. Vehiculul a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17C, în localitatea Dumitra.

 

La control, conducătoarea auto a prezentat o fotografie cu un permis de conducere care ar fi creat într-o aplicație de editare foto. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat că tânăra nu deține permis de conducere valabil.  De asemenea, în calitate de pasager, polițiștii au identificat proprietarul autoturismului, un tânăr de 19 ani, din Rebra care deține permis, însă are suspendat dreptul de a conduce.

 

În urma celor constate, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.