04 Martie 2025Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 4 MARTIE 2025

Conducător auto cu nereguli, depistat în trafic de polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi

La data de 3 martie a.c., polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi care acționau cu aparatul radar pentru prevenirea încălcării regimului legal de viteză, pe Drumul Județean 172D, în Ilva Mică, au observat un autoturism care la vederea echipajului, a frânat brusc și a schimbat direcția de mers.

Echipajul a pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar după aproximativ 2 km, l-au fost blocat și oprit în trafic. A fost identificat conducătorul auto ca fiind în vârstă de 29 de ani, din Ilva Mică.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta figurează ca având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. A fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.    

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

          Mandat de executarea a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiștii de la Urmăriri

La data de 3 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis la data de 22 februarie a.c.

 

Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat de 31 de ani, din  Budacu de Sus, condamnat la pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și furt în scop de folosință.

 

Bărbatul a fost escortat de polițiști și încarcerat în penitenciar.