05 Decembrie 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 5 DECEMBRIE 2024

Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști

 

La data de 4 decembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați de către o femeie din Ilva Mare, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soț.

 

La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri și-ar fi agresat fizic soția.

 

În cauză, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie. Totodată, pentru protejarea femeii, s-a constatat oportună emiterea unui ordinul de protecție provizoriu.

 

***

 

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost solicitați să intervină la un scandal.

La locul sesizării, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 46 de ani din Bistrița, pe fondul unor discuții în contradictoriu și-ar fi agresat fizic concubina.

 

În urma celor constatate, polițiștii Biroului de Ordine Publică au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie. Totodată, pentru protejarea femeii, s-a constatat oportună emiterea unui ordinul de protecție provizoriu.

 

 

Reamintim: Violența în familie este pedepsită, conform Codului Penal, mult mai aspru! Astfel, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvîrșite asupra unui membru de familie, limita maximă prevăzută pentru aceste pedepse se majorează cu o pătrime!

 

Video: https://www.youtube.com/watch?v=AwyOhVZoYtU

 

 

 

          Dosar penal în urma unui accident rutier

 

La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Lechința, au depistat un șofer fără permis, care se afla sub influența alcoolului.

 

În localitatea Țigău, polițiștii au constatat faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț. În acest context a fost identificat un bărbat de 35 de ani din localitate. Verificările polițiștilor au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, testarea cu aparatul etilotest a bărbatului a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind totodată dispusă recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În urma celor constatate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.