06 Martie 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 6 MARTIE 2024

Nereguli pe linie rutieră, constatate în flagrant delict, în cadrul unei acțiuni pe linie rutieră a polițiștilor și reprezentanților R.A.R

 

La data de 5 martie a.c., în cadrul unei acțiuni desfășurată pe Drumul Național 17D, de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Reprezentanța Bistrița-Năsăud, a fost oprit pentru verificări un autoturism care circula prin localitatea Nepos.

 

Autovehiculul în cauză avea aplicate plăcuțe cu numere provizorii, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că sunt expirate din luna ianuarie 2024.

 

Totodată, a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 38 de ani din Nepos care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta figurează ca având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul unui vehicul fără permis de conducere, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările.

 

          Autoturism sustras din Serbia, depistat de polițiștii di Bistrița-Năsăud

 

La data de 5 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un autovehicul care figura ca fiind urmărit internațional, reclamat ca fiind sustras din anul 2019, de către autoritățile din Serbia.

 

Autoturismul, fabricat în anul 2017, în valoare de aproximativ 19.000 de euro, a fost depistat în posesia unui bărbat de 35 de ani din Telciu, fiind indisponibilizat de polițiști.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, urmând ca, în colaborare cu autoritățile judiciare din Serbia, să fie documentată fapta sub toate aspectele.