BULETIN DE PRESĂ 7 FEBRUARIE 2025
Dosar penal întocmit de polițiștii Biroului Rutier Bistrița, în urma intervenției la un accident rutier soldat cu pagube materiale
La data de 6 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier, produs pe o stradă din Bistrița și soldat cu pagube materiale.
Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiștii rutieri a reieșit faptul că un bărbat de 58 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un hidrant de incendiu și cu doi copaci, aflați pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.
La fața locului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița.
Autoturism sustras din Liban, depistați de polițiștii din Bistrița-Năsăud
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.
În fapt, la data de 6 februarie a.c., polițiștii au identificat și depistat în posesia unui bărbat de 55 de ani din Rebra un autoturism care figura ca fiind sustras din Liban, din anul 2021. Autoturismul, în valoare de 5.000 de euro, a fost indisponibilizat de polițiști.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăinuire, iar cercetările sunt continuate de către polițiști în cooperare cu autoritățile judiciare libaneze, pentru documentarea faptei și stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate.













