BULETIN DE PRESĂ 7 IULIE
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiștii din Sângeorz-Băi și Investigații Criminale
La data de 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, Compartimentul Investigații Criminale, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unui tânăr de 26 de ani, din Maieru.
Tânărul în cauză a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere la pedeapsa de 1 an și 4 luni în regim de închisoare.
Acesta a fost dus în penitenciar pentru ispășirea pedepsei de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Acțiuni pentru siguranța comunității, desfășurate în zona orașelor Beclean, Sângeorz-Băi și Năsăud
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu jandarmi, au desfășurat acțiuni în orașele Beclean, Sângeorz-Băi și Năsăud, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Activitățile au vizat combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan, verificarea respectării legislației rutiere și descurajarea comportamentelor violente sau de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
În urma acțiunilor, au fost legitimate peste 130 de persoane și verificate aproximativ 110 autovehicule. Polițiștii au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
Au fost efectuate peste 60 de testări cu aparatele din dotare.
Astfel de acțiuni vor continua, scopul principal fiind menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea comportamentelor de risc în comunitățile locale.
Dosare penale pentru infracțiuni flagrante, constatate de polițiști în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier
La data de 7 iulie a.c., polițitii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit pentru control, pe Drumul Județean 172G, în Sărățel, un autoturism cu numere de Suceava care circula pe direcția Sărățel-Arcalia.
La volan, polițiștii au identificat un tânăr de 18 ani, din Sărățel, iar în urma verificările efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar polițiștii continuă cercetările.
****
La data de 4 iulie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe Drumul Județean 172D, prin Măgura-Ilvei.
La volan a fost identificat un bărbat de 47 de ani, din localitate, iar în urma testării etilotest, rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur pe aerul expirat. A fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate cu privire la autovehiculul condus de acesta, polițiștii au constatat că nu deține polița RCA valabilă, iar inspecția tehnică era expirată din noiembrie 2024.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe.
***
La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat și oprit pentru verificări un autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani, din Cetate.
Autoturismul a fost oprit pe Drumul Județean 172G, în Satu Nou, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat 0,68 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.
***
În seara de 5 iulie a.c., în jurul orei 23.40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului care desfîșurau activități de monitorizare a traficului rutier pe raza localității Mureșenii Bârgăului au efectuat semnale acustice și lumonioase de oprire unui autoturism, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat, continuându-și deplsarea.
A fost urmărit până în curtea unui imobil unde a oprit, iar la volan a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din Tiha Bârgăului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezulatul indicat fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul în cauză are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.
***
La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat în trafic, în fragrant delict, un conducător auto aflat sub influența alcoolului.
Autoturismul condus de acesta se deplasa pe Drumul Județean 151, pe direcția Sânmihaiu de Câmpie –Lechința, fiind oprit pentru verificări la intrarea în localitatea Sângeorzu Nou. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar polițiștii continuă cercetările.













