07 Octombrie 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 7 OCTOMBRIE 2024

Acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și jandarmi

 

În perioada 2-4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat activități în vederea prevenirii faptelor cu violență în unitățile de învățământ, absenteismului școlar, precum și prevenirea consumului de către minori și prevenirea comercializării către minori a produselor din tutun, alcool și energizante.

 

Acțiunile au fost desfășurate în municipiul Bistrița, unde au fost verificate 6 localuri publice și legitimate aproape 60 de persoane. În cadrul acțiunii au fost depistați 31 de elevi care absentau de la cursuri, iar polițiștii au întocmit informări către școlile unde învață pentru dispunerea măsurilor ce se impun.

 

Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii de la Siguranță Școlară au desfășurat 10 activități preventive cu elevii unor clase de liceu, fiind abordate teme precum: răspunderea penală a minorilor, prevenirea faptelor cu violență și a consumului de droguri.  

 

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 conform Legii 349/2002 - aplicate unor societăți comerciale pentru comercializarea produselor din tutun minorilor, fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile. Totodată, au mai fost aplicate  6 sancțiuni  conform Legii 61/1991, dintre care 2 unei societăți comerciale pentru comercializarea băuturilor alcoolice și energizante minorilor.  Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de  22.500 de lei.

 

 

        Bărbați reținuți și plasați sub control judiciar

 

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi bărbați de 49 și 50 de ani din Dumitrița. Ulterior față de cei doi, instanța competentă a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

 

La aceeași dată, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că pe fondul unei stări conflictuale anterioare, cei doi bărbați, din Dumitrița, care sunt rude, s-ar fi agresat fizic reciproc. Totodată, bărbatul de 49 de ani ar fi adresat amenințări cu acte de violență și ar fi provocat distrugeri la poarta de acces în curtea locuinței bărbatului de 50 de ani.   

 

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați pentru 24 de ore fiind ulterior prezentați magistraților care au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, urmând documentarea faptelor și stabilirea participației penale.

 

         

        Bărbat reținut de polițiști în urma unui scandal   

 

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un bărbat de 41 de ani din Budacu de Sus. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

În urma probatoriului administrat de către polițiști a reieșit faptul că la data de 2 octombrie a.c., bărbatul de 41 de ani, însoțit de alte două persoane ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa unui bărbat din Budacu de Jos. Ulterior, pe fondul scandalului provocat i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, cauzându-i suferințe fizice.

 

Ca urmare a celor constatate și a cercetărilor efectuate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore față de bărbatul de 41 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

 

Ulterior, cu privire la bărbat, instanța competentă a fost dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița.

 

 

Dosare penale la regimul rutier

 

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza municipiului Bistriţa.

 

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 37 de ani, cetățean englez. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, polițiștii rutieră au dispus testarea acestuia cu aparatul etilotest. Rezultatul indicat în urma testării fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

***

 

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani din Mijlocenii Bârgăului, în timp ce deplasa pe Drumul Național 17, prin Prundu Bârgăului.

 

În urma testării cu aparatul alcooltest a șoferului a fost indicat rezultatul de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

 

***

 

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean au înregistrat cu aparatul radar, un autoturism care se deplasa cu o viteză peste cea maximă legal admisă pe Drumul Național 17, în Coldău.

 

Autoturismul depistat nu a oprit la semnalul de oprire al polițiștilor rutieri, acesta continuându-și deplasarea până în Beclean pe Drumul Național 17D, unde a fost oprit.

 

La volanul autoturismului au identificat un bărbat de 32 de ani din Târlișua. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, șoferului i-au fost recoltat și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

***

 

La data de 7 octombrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru control, în trafic, pe Drumul Național 16 Urmeniș, un autoturism.

La volan a fost identificat un bărbat de 28 de ani, din Cluj-Napoca. Acesta a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, șoferului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința în cadrul unui dosar penal.

 

***

 

La data de 6 octombrie a.c. polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au desfășurat activități de verificare și control al traficului rutier în Coșbuc.

 

Pentru control a fost oprit un autoturism de teren condus de un tânăr de 18 ani din localitate.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că tânărul depistat nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, cu privire la autovehiculul controlat a reieșit faptul că acesta este radiat din circulație din 2008, iar numerele de înregistrare aplicate pe autovehicul sunt false, acestea fiind atribuite altui autoturismului.

 

Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

 

          Cercetările sunt continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat punerea in circulație sau conducerea unui vehicul cu numere false și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.