08 Iulie 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

BULETIN DE PRESĂ 8 IULIE

                                                                                                                Nr. 302 din 08 iulie 2024

 

BULETIN DE PRESĂ

 

          Dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, întocmit de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința       

La data de 7 iulie a.c., în urma intervenției la un accident rutier cu pagube materiale, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Vizat de comiterea faptelor este un bărbat de 39 de ani din Bistrița care, în timp ce conducea un ATV, ce nu era înmatriculat sau înregistrat, ajuns în intersecția a două străzi din Delureni, a intrat în coliziune cu un autovehicul.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,16 mg/l alcool în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

 

Șoferi fără permis, depistați în flagrant delict, de polițiștii cu atribuții pe linie rutieră

În  după-masa de 7 iulie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 48 de ani, din Orheiu Bistriței, în timp ce conducea un scuter fără a deține permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere .

***

 

La data de 5 iulie a.c., în cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au înregistrat cu aparatul radar, pe Drumul Național 17, în Podirei, un autoturism care rula cu viteză peste limita legală. 

La volan a fost identificat un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce. Rezultatul testării etilotest a fost negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

          Nu a oprit la semnalele polițiștilor, dar a fost prins în scurt timp și s-a ales cu dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 6 iulie a.c., în apropierea intersecției Drumului Național 17 cu Drumul Județean 172D, în Ilva Mică, polițiștii din Sângeorz-Băi au efectuat semnale de oprire unui autoturism de teren, la volanul căruia se afla un bărbat. Conducătorul auto nu s-a conformat, fiind urmărit de polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi și cei ai Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi.

La un moment dat, bărbatul a intrat în albia râului Someș, unde a rămas împotmolit. Acesta a abandonat autovehiculul și a fugit, fiind prins rapid de polițiști. A fost identificat ca fiind în vârstă de 37 de ani din Feldru, iar în urma testării etilotest, valoarea indicată a fost de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are anulat permisul din anul 2021.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

 

          Conducător auto sub influența alcoolului depistat, în flagrant delict, de polițiștii de la Secția 1 Poliție Rurală Bistrița

La data de 5 iulie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 51 de ani din Ghemeș, aflat sub influența băuturilor alcoolice.

La momentul depistării, bărbatul se afla la volanul unui autoturism care circula pe Drumul Județean 173, prin localitatea Milaș, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemie.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările vor fi continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.