ȘTIRE DE PRESĂ 14 AUGUST 2025
La data 13 august a.c., în urma probelor administrate într-un dosar penal întocmit petru furt calificat, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, Postul de Poliție Transporturi Beclean pe Someş au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 48 de ani, din Braniștea.
În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
În fapt, la data de 5 august a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca – Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au fost sesizați de către o femeie, de 67 de ani, din Drăgășani cu privire la faptul că, în timp ce se afla în Beclean, în sala de așteptare a stației CFR, i-a fost sustras telefonul mobil.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Beclean pe Someș au identificat și depistat un bărbat, de 48 de ani, din Braniștea, bănuit de comiterea faptei. Acesta i-ar fi sustras femeii telefonul mobil dintr-un bagaj, după care s-ar fi deplasat spre peron.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Beclean din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, în vederea documentării faptei sub toate aspectele ei.













