17 Iunie 2025Sursa: Compartimentul Relații Publice

ȘTIRE DE PRESĂ 17 IUNIE 2025

Acțiuni pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Material lemnos confiscat: peste 65 de metri cubi, în valoare de peste  13.000 de lei

 

În data de 16 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu silvicultori din cadrul ocoalelor silvice de regim au organizat și efectuat controale, pe raza județului Bistrița-Năsăud.

 

Activitățile au urmărit combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și a braconajului piscicol.

 

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost efectuate verificări la două depozite de material  lemnos și 15 transporturi de material lemnos. Totodată, au fost legitimate 18 persoane și au fost oprite pentru verificări alte 8 autovehicule.

 

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010 și O.U.G. 195/2002, în cuantum de 8.037,5 lei. Totodată, pentru neregulile constatate în urma controalelor, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 65,80 metri cubi de material lemnos, în valoare de 13.606 lei.