06 Noiembrie 2024Sursa: Compartimentul Relații Publice

ȘTIRE DE PRESĂ 6 NOIEMBRIE 2024

Cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, reținut de polițiști

 

Ieri, 5 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 48 de ani din Bistrița, cercetat pentru infracțiunea de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

 

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în cursul dimineții, dar și în după-masa de ieri, 5 noiembrie, bărbatul, împotriva căruia este emis ordin de protecție prin care i s-a impus obligația de a păstra o distanță de minim 50 de metri față de soția sa și de locul ei de muncă, s-ar fi dus în localul unde aceasta lucrează .

 

În prezent, bărbatul în cauză se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în acest caz.