27 Februarie 2026Sursa: Compartimentul Relații Publice

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI CU PSIHOACTIVE

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a trei persoane (două dintre acestea având calitatea de soldați gradați profesioniști), cu vârste de 22, 31 și 36 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive.

 

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, începând cu anul 2021 și până în luna februarie 2026, la diferite intervale de timp, persoana de 22 de ani ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut canabis, cu suma de 50 de lei pentru un gram. În acest context ar fi comercializat și produse psihoactive sub formă de substanțe cristaline.

 

Totodată, în intervalul ianuarie – februarie 2026, aceeași persoană ar fi procurat, inclusiv de la persoana de 36 de ani și vândut cantități crescute din drogul de risc, cu sume între 3.500 și 4.000 de lei.

 

Cu privire la persoanele de 31 și 36 de ani, cercetările au stabilit că, în perioada 2023 – februarie 2026, la diferite intervale de timp, ar fi procurat și vândut atât droguri de risc (canabis), cât și de mare risc (substanțe cristaline 4 CMC și 2MMC), cu sume între 150 și 450 de lei la o tranzacție.

 

În urma perchezițiilor efectuate, în județului Bistrița-Năsăud, în locuințele celor în cauză au fost descoperite și ridicate aproximativ 350 de grame de canabis, 102 grame de substanță cristalină 2MMC, precum și alte mijloace de probă.

 

De asemenea, pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate alte 280 de grame de canabis, tranzacționate de către una dintre persoane.

 

La data de 26 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea celor trei persoane.

 

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului  Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiștilor criminaliști din Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.